Incidentul a avut loc pe strada Armatei
Polițiștii Biroului Ordine Publică Orăștie au depistat în trafic un bărbat care conducea un autoturism fără a avea acest drept. Incidentul a avut loc miercuri, 6 mai 2026, în jurul orei 16:00, în timp ce echipajul de poliție se afla în misiune de patrulare pe strada Armatei din municipiu.
La volanul mașinii se afla un tânăr în vârstă de 29 de ani, localnic. Procedura de rutină a scos la iveală nereguli grave: în urma interogării bazelor de date ale Poliției Române, agenții au constatat că șoferul avea dreptul de a conduce suspendat.

Publicitate
Ca urmare a celor constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, cercetările fiind continuate conform prevederilor legale.
Informează IPJ Hunedoara
Publicitate





