Țineți cu poporul toți ca să nu rătăciți, pentru că poporul nu se abate de la natură (Simion Bărnuțiu)
Zis-am și mi-am mântuit sufletul meu!, a exclamat profesorul revoluționar, Simion Bărnuțiu în primăvara anului 1848, după ce și-a rostit discursul său istoric în fața preoților și mirenilor blăjeni și nu numai, aflați în Catedrala Mitropolitană din Blaj.
În acea zi de 14 mai 1848, piața Catedralei (azi Piața 1848) și ulițele ce dădeau aici, erau pline de popor mânat de același ideal. Canonicul Basiliu Rațiu a ținut, la început, o slujbă religioasă după care, poporul a început să se agite scandând: Să vorbească Bărnuțiu.
Agitația nu a venit în mod întâmplător întrucât lumea prezentă a luat la cunoștință de Proclamația profesorului Aron Pumnul (1818-1866), care a chemat poporul la Blaj pentru ziua de Duminica Tomei arătând că acest neam nu-și va câștiga drepturile omenimei decât prin legile mintei sănătoase și de aceea ne adunăm și să ne înțelegem care sunt drepturile acelea. Această proclamație a fost dusă de către tinerii școlari din Blaj, cu ocazia vacanței de Paști, prin toate satele, pentru a convoca poporul la Adunarea de pe Câmpul Libertății.
Într-un spirit ceresc, un spirit al libertății universale care a deșteptat toate semințiile Europei, care a pătruns și în Transilvania, pentru a nu da de rușine numele de român, Simion Bărnuțiu și-a început discursul său cu un conținut istoric remarcabil și plin de elocvență axându-se, în principal pe problema naționalității române dinTransilvania argumentând că, fără naționalitate nu e libertate , nici lumină niecăieri, ci pretutindeni numai lanțuri, întuneric, amorțire.
În continuare, oratorul prezintă și revendicările sociale unde adaugă cererea impresionantă a unei administrații democratice în care dregătorii sunt pentru popor și nu poporul pentru dregători, ca și unele pasaje din concepția inteligenței transilvane la care stă temelia unei vieți naționale demne.
Din cele patru puncte de program ale Adunării de la Blaj din Mai 1848, al patrulea făcea referire la Jurământul celor 40000 de români organizați ostășește pe Câmpul Libertății, jurământ care cuprindea concepții noi, moderne de ordin sociopolitic privind în special, situația iobagilor români și unguri din Ardeal. Din jurământ se desprindea și faptul că voi respecta toate naționalitățile ardelene, poftind egală respectare de la dânsele. Nu voi încerca să asupresc pe nimeni, dar nici nu voi suferi să ne asuprească nimeni ca și conlucrarea după putință la desființarea iobăgiei.
Tot cu ocazia depunerii jurământului de către Adunare, Simion Bărnuțiu a făcut o specificație pentru eternitate, cu privire la locul desășurării adunării: Câmpul acesta pe carele se ține întâia Adunare Națională Românească din Transilvania, întru eternă aducere aminte a acestui act glorios, se va numi Câmpul Libertății pentru totdeauna.
Jurământul poate fi lecturat și pe Câmpul Libertății din Blaj unde se află inscripționat pe o placă amplasată aici.
La începutul lunii mai 1848, în aceiași măsură s-au pronunțat popoarele slave prin adunări publice cum a fost cazul celor din Serbia, Croația, Boemia, Cehia sau revoluționarii Vienezi.
Nemulțumirile țăranilor din zonele iobăgești ale Transilvaniei s-au răsfrânt și pe pământul crăiesc unde au avut loc mai multe acte de nesupunere cum a fosc cazul țăranilor din Pianu de jos și Lancrăm ce aparțineau de scaunul Săsesc Sebeș, care i-au alungat pe notari din posturile acestora, țăranii au refuzat să mai robotească pe pământul domnesc, alodial sau urbarial și/sau au refuzar să se înscrie în garda civilă.
Discursul de la Blaj al lui Simion Bărnuțiu a avut un auditoriu vizat și competent pentru a înțelege că încă din primul mileniu, românii s-au luptat mai mult pentru limba lor, decât pentru viața acestora. Acestă prezentare pune în lumină convenabilă o voință din arsenalul unei moșteniri ideologice proprii, atunci când face din apărarea limbii române o probă esențială a descătușării de exploatare socială.
Atât discursul lui Simion Bărnuțiu (Bărnuț, după alți autori) cât și modul de organizare și desfășurare a Adunării Naționale de la Blaj din 3/15 mai 1848, au fost analizate și prezentate în presa din România și cea străină. Istoricul maghiar Meszaroș a arătat că privind caracterul exterior al acestei mărețe adunări populare, abia va fi trăit Europa una ca asta, iar istoricul Jakab Elek remarca… un spectacol măreț ce se desfășoară în fața noastră… cu o urmă de mai mare bunăstare și de cultură.
De asemenea istoricul austriac M. Bach arăta, la vremea respectivă că, masele care au venit la această grandioasă adunare populară, porniseră pentru a auzicuvântul despre desființarea robotelor… În fiecare participant însă care urmase vreo școală cât de modestă se deșteptase gândul naționalității care a prins rădăcini încât el nu va mai putea fi niciodată scos din inimile românilor.
Adunarea Națională de la Blaj a fost încheiată de protopopul de Sibiu, Moise Fulea, care a intonat imnul bisericesc de mulțumire, după care trei grupuri de tineri au jucat dansul național călușarii.
Blaj, Col. r. Silviu Sinea – pentru ziararena.ro
Surse:
-Horia Ursu, Avram Iancu, București, Editura Tineretului, 1966.
-Victor Cheresteșiu, Adunarea Națională de la Blaj, București, Editura Politică, 1966.
