Medicul Tiberiu Marin, condamnat pentru mită, ridicat de polițiști din Orăștie și încarcerat la Deva

Medicul a fost ridicat de pe raza municipiului Orăștie

Medicul Tiberiu Marin, în vârstă de 53 de ani, a fost ridicat de polițiștii hunedoreni din municipiul Orăștie și încarcerat în Penitenciarul Deva, pentru executarea unei pedepse de 4 ani de închisoare pentru fapte de corupție.

Publicitate

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, acțiunea a avut loc în data de 19 iunie, când polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei emis de Tribunalul Sibiu.

Tiberiu Marin a fost condamnat pentru luare de mită în formă continuată și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. După depistare, acesta a fost transportat și depus în Penitenciarul Deva, unde urmează să execute pedeapsa.

Publicitate

Pensii de invaliditate în schimbul unor foloase materiale

Cazul medicului a fost instrumentat de procurori în urma unor suspiciuni că, pe parcursul mai multor ani, acesta ar fi primit bani și alte foloase de la pacienți pentru a le facilita obținerea sau prelungirea pensiilor de invaliditate. În unele situații, anchetatorii au reținut că documentele medicale ar fi fost întocmite sau modificate în mod nelegal, pentru a susține dosarele beneficiarilor.

Activitatea infracțională ar fi fost una repetată, desfășurată pe o perioadă îndelungată, vizând persoane care apelau la expertiza medicului în cadrul sistemului de evaluare a capacității de muncă.

Publicitate

Share your love
Facebook
Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *