Hărțuirea stradală din perspectivă feminină
Discutam cândva cu o prietenă. Ne aflam pe stradă, ne plimbam în plină zi, când, deodată, niște bărbați care păreau a fi de peste 40 de ani au început să ne fluiere și să se holbeze la noi într-un mod intimidant. Am grăbit pasul, iar pe urmă am dezvoltat subiectul hărțuirii stradale și ne-am împărtășit experiențele prin care am trecut, care păreau că nu se mai termină.
Plecând de la această întâmplare, am decis să cercetez situația fetelor din orașul nostru, Orăștie. Am luat un eșantion de 35 de fete, cărora le-am adresat niște întrebări printr-un formular online.
Cum se manifestă hărțuirea stradală?
Hărțuirea stradală este manifestată în diferite moduri. De menționat, că victimele acestui tip de hărțuire nu sunt numai femeile, ci și bărbații. Dar, femeile au parte de un tratament „special”. Mă refer la acele comentarii deloc potrivite pe care le auzim deseori când ieșim din casă. „Bună, frumoaso, te scot undeva?”.
De asemenea, atunci când un străin te urmărește, fie cu mașina, fie fără ea, este considerat hărțuire stradală. Alte tipuri de hărțuire stradală sunt claxonatul, fluieratul, contact fizic fără consimțământ, sau chiar și expunerea/stimularea părților intime în public.
Detalii șocante ies la iveală
După aflarea răspunsurilor, prima concluzie pe care am tras-o a fost că orăștiencele noastre sunt hărțuite la fel de mult ca oricare femeie dintr-un oraș mare. Majoritatea au declarat că se întâlnesc cu acest tip de hărțuire des (45,7%) spre foarte des (31,4%).
De asemenea, le-am întrebat și de vârsta de la care au început aceste fenomene pentru ele, iar răspunsul ales de majoritatea mi-a lăsat un gust amar. În proporție de 57,1%, fetele încep să se întâlnească cu aceste situații încă de la frageda vârstă de 12-14 ani.
De vină e întotdeauna… victima
Din păcate, cand vine vorba de orice tip de hărțuire, vina cade deseori asupra victimei. Așa s-a născut și fenomenul „ți-o ceri”. Mai exact, se consideră că fetele au parte de aceste experiențe din cauză vestimentației „vulgare”. Studiul făcut are menirea de a anula acest mit.
Următoarea imagine conține câteva dintre răspunsurile pe care le-am primit, referitoare la modul în care s-au îmbrăcat victimele ultima dată când au fost hărțuite pe stradă.
Fenomenul este îngrijorător, dar pare complet ignorat
De asemenea, tot prin intermediul sondajului realizat, am constatat normalizarea comportamentului inadecvat de către societate. Raportările cazurilor de hărțuire stradală sunt limitate, fiind aproape inexistente (9% raportate poliției și 4% altor organizații în România). Astfel, victimele nu mai au încredere că se vor lua măsuri atunci când e cazul să raporteze un act de hărțuire.
Am chestionat fetele și în legătură cu subiectul acesta, iar răspunsurile duceau în aceeași direcție: „Pentru că cel mai probabil nimeni nu va face ceva în privința asta”, „Pentru că le este frică” (victimelor), „Din cauza obişnuinței față de acest aspect”, „Multora le este frică, sau nu cred că este mare lucru”, „Pentru că nu toată lumea are curajul să raporteze o astfel de problemă, sau consideră ca e ceva cu care oamenii s-au obișnuit deja”.
Cum putem schimba situația?
Fiind obișnuiți cu luarea în derâdere a subiectelor care au impact asupra noastră ca un mecanism de coping, riscăm să minimalizăm numărul de persoane care vor striga după ajutor și care simt nevoia să raporteze. De aici provine și frica victimelor de a cere ajutorul cuvenit. De asemenea, numărul de hărţuitori va fi în creştere, prin normalizarea acestor fapte de către alţii.
Însă, oricât de greu ne este să acceptăm, aceasta este realitatea pe care o trăim. O realitate dură, pe care totuşi o putem schimba informându-ne atât pe noi, cât și pe cei din jur, luând inițiativă și luptând alături de victimele ale căror voci nu au putut fi vreodată auzite.
Surse: ANOSR, EU FRA
Annia ROMONȚI
