Gloria Geoagiu a șocat lumea fotbalului județean
Rezultatele recente ale Gloriei Geoagiu au stârnit reacții puternice în lumea fotbalului județean, după ce echipa a suferit două înfrângeri consecutive usturătoare, scor 0-9 și 0-15.
În acest context, fostul antrenor al formației, Gabriel Cotoară, cel care a condus echipa spre cele mai importante succese din istoria echipei, a oferit o declarație sinceră și încărcată de emoție.

„Este trist…”
Tehnicianul, care în 2023 a reușit performanța de a câștiga nu mai puțin de trei trofee cu Gloria Geoagiu, a subliniat contrastul puternic dintre perioada de succes și situația actuală a echipei.
„Este trist să văd că, la doar un an după plecarea mea, echipa trece prin momente atât de dificile: înfrângeri grele precum 15-0 cu Deva, 7-2 cu Brad sau 9-0 cu Minerul Uricani, eliminarea din Cupă încă din primul meci și locul 4 în campionat. Aceste rezultate arată clar că succesul nu vine întâmplător și că în spatele performanțelor din trecut au existat organizare, seriozitate și mult sacrificiu”, a declarat Cotoară pentru ARENA.

„Nu spun aceste lucruri din răutate”
Fostul antrenor a ținut să precizeze că intervenția sa nu este una critică, ci mai degrabă un apel la respect pentru munca depusă în trecut și pentru valorile care au stat la baza performanțelor echipei.
„Nu spun aceste lucruri din răutate, ci din respect pentru munca depusă în acei ani și pentru oamenii care au fost alături de mine. Gloria Geoagiu va rămâne mereu o parte importantă din cariera mea, iar amintirile și trofeele câștigate împreună nu le poate șterge nimeni”, a mai adăugat acesta.

„Le doresc succes”
În final, Gabriel Cotoară și-a exprimat speranța că echipa va reuși să depășească această perioadă dificilă și să revină la nivelul care i-a adus, nu cu mult timp în urmă, statutul de forță dominantă în fotbalul județean hunedorean.
Le doresc succes pe viitor și sper ca echipa să revină cât mai curând la nivelul pe care l-a avut atunci când domina fotbalul județean din Hunedoara
Declarația sa vine într-un moment delicat pentru club, iar rămâne de văzut dacă Gloria Geoagiu va reuși să găsească resursele necesare pentru a redresa situația și a recâștiga încrederea suporterilor.






