Impact violent în Orăștie. Două persoane rănite după o coliziune puternică

Un șofer de 33 de ani nu a păstrat distanța regulamentară și a lovit autoturismul din față.

Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată, în data de 6 octombrie 2025, în jurul orei 11:15, prin apel la 112, cu privire la un accident rutier produs pe o stradă din municipiu.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat de 33 de ani, din Geoagiu-Băi, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Sebeș–Deva, la intersecția din Micro II, zona Piața „La Berze” , nu ar fi păstrat distanța corespunzătoare față de vehiculul aflat în fața sa, pe care l-a lovit în partea din spate.

În urma impactului, o femeie de 44 de ani, din Romos, aflată la volanul celui de-al doilea autoturism, și un tânăr de 20 de ani, pasager în același vehicul, au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Publicitate

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale evenimentului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Informează IPJ Hunedoara

Publicitate

Share your love
Facebook
Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *