Pericol major în Orăștie: incendiu violent izbucnit într-o magazie cu butelie de gaz

Pompierii au intervenit rapid pentru a evita o explozie, după ce flăcările au cuprins o afumătoare improvizată

Pompierii Detașamentului Orăștie au intervenit, în această după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o afumătoare improvizată, amenajată în interiorul unei magazii de lemne din municipiul Orăștie.

La sosirea celor două echipaje de intervenție, flăcările se manifestau pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați ai construcției, existând riscul extinderii incendiului. Intervenția a fost una dificilă, întrucât, în interiorul magaziei, pompierii au identificat o butelie de aragaz aflată chiar în focar.

Publicitate

Echipajele au acționat conform procedurilor de siguranță, au răcit recipientul și l-au extras fără incidente, eliminând astfel pericolul producerii unei explozii. La fața locului a fost direcționată și o ambulanță SMURD, însă, din fericire, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

După lichidarea incendiului și înlăturarea efectelor negative, pompierii au stabilit că focul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului provenit de la focul lăsat nesupravegheat în afumătoare.

Informează ISU Hunedoara

Publicitate

Share your love
Facebook
Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *