Un eveniment deosebit în cinstea locuitorilor comunei Romos
Locuitorii comunei Romos sunt invitați să participe la un eveniment deosebit, organizat de Primăria și Consiliul Local Romos alături de Asociația Culturală Romos, în cinstea lor.
Fiii Comunei Romos își propune să adune laolaltă oamenii comunității, atât pe cei care locuiesc acolo, cât și pe cei care își au rădăcinile în comuna Romos.
Duminica, 11 august 2024, în curtea Școlii Gimnaziale din Romos toate detaliile vor fi puse la punct, astfel încât toți participanții să aibă parte de o experiență memorabilă.
Pentru ca totul să fie perfect organizatorii au invitat o pleiadă de artiști care vor destinde atmosfera și care vor oferi publicului prezent un spectacol de zile mari.

Pe lângă muzica și voia bună participanții vor putea gusta și din preparatele culinare pregătite de comercianți pentru această zi.
Evenimentul va debuta la ora 15 cu primirea invitaților, urmând ca la ora 16 să aibă loc și o depunere de coroane de flori, ca mai târziu, la ora 17:00, să se dea startul petrecerii cu descrierea spectacolului la scenă.

Scena va fi plină de artiști pe placul publicului
Vor urca pe scenă artiști îndrăgiți ai locului, dar și mari valori ale muzicii populare naționale.
În prima parte a programului îi vom auzi pe Alin Ardelean, Maria Stroia, Cetele de Călușari din comună, Ionuț și Diana Lupuț, Mihai și Rareș Mihăilă, Eugen Mihăilă și Ovidiu Homorodean.

Vor mai urca pe scena de la Romos și Aida Busuioc, Adrian Lucaci la taragot și invitatul special al serii Puiu Codreanu.

Acompaniamentul muzical va fi asigurat de Neluțu Urs și Taraful „Leliță de la Căstău” (foto)

Petrecerea va continua și după 21:30
Seara nu se va încheia odată cu spectacolul la scenă, care va dura până la ora 21:30, ci atunci va începe o altă petrecere pentru cei mai tineri, dar nu numai, asigurată de DJ ZIK.
Fiii Satului Romos va fi un eveniment memorabil la care locuitorii comunei nu au voie să lipsească. Ba mai mult, cu siguranță vestea acestui eveniment a trecut deja granițele comunei Romos, iar oamenii din alte comunități sunt de asemenea invitați și bine primiți