Accident în comuna Romos soldat cu pagube materiale și cercetări penale – ziar ARENA

Un bărbat de 38 de ani din comuna Romos este anchetat pentru trei infracțiuni rutiere comise simultan

La data de 11 august, polițiștii din Orăștie au intervenit la un eveniment rutier produs pe drumul comunal DC 49, pe raza comunei Romos. Din verificările efectuate la fața locului s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 38 de ani, din localitate, în timp ce conducea un scuter, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

Conducătorii vehiculelor au fost testați cu aparatul alcooltest, iar în cazul bărbatului de 38 de ani rezultatul a indicat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Publicitate

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar scuterul condus nu era înmatriculat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Informează IPJ Hunedoara

Publicitate

Share your love
Facebook
Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *