Accident între Orăștie și Pricaz. Un bărbat de 53 de ani a ajuns la spital

Bărbatul conducea un moped fără permis de conducere

Accidentul a avut loc în comuna Turdaș, direcția de mers dinspre municipiul Orăștie spre localitatea Pricaz.

Din primele verificări, a rezultat că un bărbat de 53 de ani, în timp ce se deplasa cu un moped, nu ar fi păstrat o distanță regulamentară în mers față de autoutilitara din fața sa, cu care a intrat în coliziune.

În urma impactului, motociclistul s-a răsturnat pe acostament, acesta fiind transportat la unitatea de primiri urgențe, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Publicitate

Conducătorul autoutilitarei a fost testat pentru depistarea unui eventual consum de alcool și/sau substanțe interzise, ambele rezultate fiind negative.

Conducătorul mopedului a fost verificat în bazele de date ale Poliției Române și s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Informează IPJ Hunedoara

Publicitate

Share your love
Facebook
Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *