Accident provocat de un tânăr fără permis și băut aflat la volanul unei mașini tractate

Șoferul de ocazie a pierdut controlul direcției pe raza comunei Rapoltu Mare și s-a izbit de un stâlp de electricitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Simeria au fost sesizați, în seara zilei de 10 august, în jurul orei 21:35, despre producerea unui eveniment rutier pe raza comunei Rapoltu Mare. Echipajul ajuns la fața locului a stabilit că un tânăr de 25 de ani se afla la volanul unui autoturism tractat de un alt autovehicul. Acesta a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în plin într-un stâlp de susținere a rețelei electrice, impactul soldându-se doar cu pagube materiale.

Publicitate

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, oamenii legii au descoperit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

Informează IPJ Hunedoara

Publicitate

Share your love
Facebook
Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *