Tot mai multe astfel de apeluri în ultimele zile
Mai multe persoane vârstnice din Orăștie au fost contactate zilele acestea de persoane necunoscute care ar fi încercat să le înșele prin metoda „accidentul”.
Toți cei contactați au fost apelați pe telefonul fix și spun că li s-a pus în vedere că fiul/fiica ar fi avut un accident și că e nevoie urgentă de o sumă de bani. Persoanele care au semnalat acest lucru spun că în momentul în care au pus întrebări suplimentare apelanții au renunțat, însă este foarte posibil ca alte persoane să fi căzut deja în plasă.

Am întrebat reprezentanții IPJ dacă au fost depuse plângeri de persoane păgubite în aceste zile prin metoda accidentul și se pare că o doamnă de 85 de ani a căzut în capcana escrocilor.
Totodată polițiștii au făcut și câteva recomandări vizavi de cum trebuie procedat în astfel de situații.
Ce spun polițiștii despre această situație
La nivelul municipiului Orăștie există o singură sesizare de înșelăciune prin metoda ,,accidentul”. Sesizarea a fost făcută de către o femeie în vârstă de 85 de ani. Polițiștii continuă verificările sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune.
Pentru a evita să ajungeți victime ale acestui tip de înșelăciune, recomandăm o serie de măsuri preventive:
• Fiți precauți în privința apelurilor telefonice neașteptate. Dacă primiți un apel telefonic de la o persoană necunoscută, care susține că un membru al familiei a fost implicat într-un accident, nu intrați în panică. Cereți cât mai multe detalii și verificați autenticitatea informațiilor (sunând direct la persoana presupus accidentată).
• Nu furnizați informații personale despre familie, mai ales celor care pretind că sunt avocați, medici sau reprezenatnți ai unor autorități.
• Nu transferați bani pe loc, indiferent de presiunile sau amenințările primite. Discutați cu alte persoane din familie despre această situație înainte de a lua o decizie.
• Adresați-vă Poliției! Dacă aveți suspiciuni că sunteți ținta unei înșelăciuni, contactați Poliția. Informați și alte persoane din jurul dvs, în special persoanele în vârstă, care pot deveni ținte ale acestui tip de înșelăciune.