Polițiștii hunedoreni, alături de familiile din comunitate în prag de sărbători





În spiritul generozității și al solidarității care definesc sărbătorile de iarnă, polițiștii hunedoreni au adus bucurie în casele mai multor familii cu o situație materială precară dintr-un bloc social din municipiul Deva.
Ajutoarele lui Moș Crăciun, cu uniformă de poliție, au oferit alimente de bază și produse necesare acestor familii, sprijinindu-i pe cei mici și mari care învață să își construiască un viitor mai bun. Cei mici participă la cursurile unităților școlare din Deva, unde sunt „colegi” chiar cu părinții lor, care participă cu ambiție la programul educațional „A doua șansă”, dedicat continuării studiilor pentru persoanele care au abandonat școala.

Publicitate
Prin acest gest, Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara dorește să fie alături de comunitate nu doar prin asigurarea ordinii și siguranței publice, ci și prin implicare în susținerea celor care au nevoie de sprijin și încurajare.
Gest de suflet al polițiștilor pentru familiile nevoiașe și copiii din Săulești
Astăzi, polițiștii Biroului pentru Protecție a Animalelor din cadrul IPJ Hunedoara, alături de colegii din Direcția pentru Protecție a Animalelor și sprijiniți de Clubul Sportiv Feroviar din Simeria, au adus zâmbete pe fețele copiilor și familiilor aflate în dificultate.














Aceștia au făcut o surpriză emoționantă unei familii monoparentale, în care doi copii sunt crescuți cu greu doar de mamă, victimă a violenței domestice. Prin gestul lor, polițiștii nu doar că au oferit sprijin material, dar au transmis și un mesaj de solidaritate și empatie față de cei aflați în suferință.

Publicitate
După această acțiune, grupul s-a deplasat la un așezământ social din localitatea Săulești, unde 12 copii au avut parte de o vizită specială: moșul a sosit încărcat de daruri. Drept răsplată, copiii l-au întâmpinat cu colinde tradiționale, transformând momentul într-unul plin de căldură și emoție.
Polițiștii structurilor pentru protecția animalelor au demonstrat, încă o dată, că implicarea în comunitate merge dincolo de atribuțiile profesionale și nu se limitează doar la bunăstarea animalelor ci și a semenilor, fiind un exemplu de generozitate și umanitate în preajma sărbătorilor.
Publicitate






