Trei autoturisme și un autotren implicate într-un eveniment rutier soldat cu răniți și un cățel salvat
Pompierii Detașamentelor Deva și Orăștie au intervenit în această dimineață pe autostrada A1, la kilometrul 351, pe sensul de mers Orăștie – Simeria, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme și un autotren.


La fața locului au fost mobilizate de urgență:
- 3 ambulanțe SMURD tip B2
- o ambulanță SMURD tip C1, cu medic
- 2 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean
- 2 autospeciale de stingere cu modul de descarcerare
- o autospecială de descarcerare grea
În urma accidentului, șase persoane au fost rănite, printre care și doi minori în vârstă de 8 și 14 ani. Pentru unul dintre copii, care avea mai multe plăgi la nivelul capului, a fost necesară intervenția salvatorilor pentru extragerea în siguranță din autovehicul.
Toate cele șase victime au primit îngrijiri medicale la locul intervenției și ulterior au fost transportate la UPU Deva pentru investigații și tratament de specialitate.

Publicitate
Totodată, în unul dintre autoturisme a fost găsit un cățel speriat, dar fără răni vizibile, care este în prezent în grija pompierilor.
Echipajele ISU au asigurat măsurile specifice pentru prevenirea izbucnirii incendiilor și au acționat pentru sablarea carosabilului, în vederea reluării circulației în condiții de siguranță.
Informează ISU Hunedoara
Publicitate






