Caz șocant la Geoagiu. O fetiță de 8 ani a fost violată de un bărbat de 70 de ani – ARENA

Bărbatul a fost reținut de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunii de viol

Cazul șocant a ieșit la iveală pe 13 octombrie 2025, când personalul Spitalului Județean de Urgență Deva a sesizat Poliția Municipiului Deva. O fetiță de 8 ani, din Geoagiu, a fost adusă la secția Pediatrie de mama sa, care a declarat verbal că minora ar fi fost victima unui viol.

Imediat după sesizare, polițiștii au demarat cercetările, stabilind că fapta s-ar fi petrecut cu trei zile înainte, pe 10 octombrie 2025. Minora, însoțită de doi frați și unchiul matern, se deplasase la locuința unui bărbat din Geoagiu-Băi, descris ca fiind un „prieten de familie”.

Sub un pretext odios – acela de a o lăsa să se joace pe calculator – proprietarul locuinței ar fi chemat-o pe fetiță într-o încăpere. Odată ajunsă în cameră, bărbatul ar fi întreținut un act sexual cu minora.

Publicitate

Poliția Stațiunii Geoagiu a preluat cazul, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie, demarând cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor.

Investigațiile rapide au condus la identificarea suspectului, un bărbat în vârstă de 70 de ani. Pe 14 octombrie 2025, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința acestuia, emis de Judecătoria Orăștie, ridicând mijloace materiale de probă esențiale.

Față de bărbatul bănuit de comiterea faptei, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva și urmează să fie prezentat magistraților pentru luarea măsurilor legale.

Publicitate

Share your love
Facebook
Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *