Ce a schimbat investigația ARENA de la Mărtinești. Decență din privat, Primăria continuă sfidarea

Interes major pentru investigația ARENA

A trecut o săptămână de când ARENA a publicat investigația „Comuna Mărtinești, la limita legii”. O serie de nereguli au fost scoase la iveală în materialul nostru, iar asta a prezentat un real interes pentru public, reportajul cumulând peste 130.000 de vizualizări pe Facebook, TikTok și YouTube.

Investigația a scos la iveală mai multe nereguli în privința administrării drumurilor din comună și a banilor cheltuiți pentru asta. Totodată, oamenii au aflat că buldoexcavatorul primăriei este cedat în folosință gratuită unei societăți private și am mai arătat cum funcționează risipa banului public, prin lucrări efectuate pe bani mulți și abandonate apoi în uitare și nepăsare.

Publicitate

Firma care a lucrat la drum dispusă să remedieze problema

Putem spune că demersul nostru jurnalistic, coroborat cu simțul civic al consilierului local Bogdan Joca, au schimbat lucruri, în concret.

În materialul nostru au fost menționate două firme private (FABISEB CRISANA SRL și CHIMSPORT SA) și o instituție publică, respectiv Primăria Comunei Mărtinești.

FABISEB CRISANA SRL e firma care a executat lucrările de întreținere a drumurilor din Jeledinți, însă în urma reportajului ARENA, reprezentanții firmei l-au contactat pe Joca Bogdan, consilierul local care a semnalat situația, și i-au promis acestuia că vor reveni în teren pentru a remedia problemele semnalate, chiar sub directa coordonare a acestuia. Este o atitudine decentă și de bun șimț din partea firmei private, pe care redacția noastră o salută și o apreciază totodată.

Publicitate

Chimsport a renunțat la utilizarea buldoexcavatorului

Cea de-a doua societate menționată în reportaj este CHIMSPORT SA, societate privată căreia Primăria Mărtinești îi cedase buldoexcavatorul comunei, în folosință gratuită pe o perioadă de 5 ani, de două ori pe lună, timp de 3 ore. Ne raportăm exclusiv la ce scrie în documentele oficiale intrate în posesia noastră, deoarece mai multe voci spun că în realitate utilajul era utilizat mai des.

Am luat legătura cu Alexandru Farcaș administratorul acestei societăți, care de asemenea a avut o reacție rezonabilă la cele sesizate de noi, dispunând sistarea convenției cu Primăria Mărtinești și renunțând imediat la utilizarea buldoexcavatorului.

„Confirmăm că a existat o convenție prin care un utilaj al Primăriei Mărtinești a fost utilizat ocazional în cadrul platformei industriale. În urma clarificărilor interne, am decis încetarea convenției și a oricărei forme de utilizare a utilajului.” a spus Alexandru Farcaș pentru ARENA.

Publicitate

Primăria Mărtinești continuă însă sfidarea

Dacă din partea celor două entități private observăm pași decenți în spate, nu același lucru îl putem spune și despre reprezentanții Primăriei Mărtinești.

La ultima ședință de Consiliu Local desfășturată la Primăria Mărtinești, în data de 30 iulie 2025, consilierul local Joca Bogdan a reiterat întrebarea: „Ce se întâmplă cu drumurile din satul Jeledinți?”

Răspunsul din partea primarului a fost de-a dreptul șocant: „Cu drumul din Jeledinți, așteptăm. Așteptăm o dată, să vă cereți scuze!… în Jeledinți, mai mult uscături decât lemne verzi”, etalând o atitudine de moșier care lasă să se înțeleagă că îi va pedepsi mereu pe cei care îndrăznesc să vorbească despre problemele Primăriei, prin lipsa de implicare administrativă.

Delirul primarului a continuat în cadrul ședinței Consiliului Local, acesta afirmând nonșalant că buldoexcavatorul Primăriei merge gratuit la mai multe firme private, printre care acesta a enumerat „la Afine, la Zoli, la Ferma de Porci”.

Practic, încălcarea legii este strigată acum în gura mare, fără nicio reținere, un fel de „nu ne pasă ce strigați voi, noi ne facem treaba în continuare”. Pe lângă faptul că acești politicieni nu explică niciunei autorități aceste nelegiuiri, ei sfidează strigându-le public.

Publicitate

De ce NU este legal ca un primar să dea utilajele primăriei în folosință gratuită unei firme private

Oferirea în folosință gratuită a buldoexcavatorului, sau a oricărui alt bun aparținând domeniului public sau privat al comunei, unei firme private, este un act profund ilegal.

Iată de ce:

1. Bunurile publice au regim juridic special

Buldoexcavatorul comunei, fiind achiziționat din bani publici, respectiv prin fonduri europene, aparține domeniului public/privat al comunei și a devenit un bun public. Aceste bunuri nu pot fi folosite arbitrar, ci doar în interesul comunității.

2. Codul Administrativ și Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale

Acestea stabilesc că autoritățile locale pot da în folosință bunuri doar prin:

  • contract de închiriere/concesiune;
  • hotărâre de consiliu local, în urma unei proceduri transparente;
  • eventual, parteneriate public-private (cu documentație justificativă solidă).

Oferirea gratuită către o firmă privată fără nicio contraprestație, fără hotărâre de consiliu și fără licitație încalcă principiul legalității și al transparenței și poate fi considerată abuz în serviciu sau conflict de interese, mai ales dacă firmele au legături cu primarul sau cu rudele acestuia.

3. Posibile consecințe legale

  • Răspundere penală: dacă se dovedește prejudicierea bugetului local.
  • Răspundere administrativă sau disciplinară: pentru nerespectarea atribuțiilor.
  • Control de la Curtea de Conturi sau Agenția Națională de Integritate (ANI).
Publicitate

Share your love
Facebook
Twitter

Un răspuns

  1. Bună ziua! Vreau să vă recomand să nu ascundeți apartenența politică a domnului Primar de la Mărtinești.
    Pe viitor când mai scrieți despre primari, cred că trebuie specificat în paranteză Primarul ( PSD ), (PNL) etc…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *