Elevii liceului „Chimic”, mai bogați după experiența din Portugalia. În ce a constat proiectul – ARENA

Stagiu de practică la Lisabona pentru 7 elevi ai Liceului Tehnologic „Nicolaus Olahus” din Orăștie

În perioada 5-26 octombrie 2025 un grup de 7 elevi ai Liceului Tehnologic „Nicolaus Olahus” din Orăștie, însoțiți de directorul unității de învățământ, prof. dr. Elena Meștereagă, au efectuat o deplasare pentru un stagiu de pregătire, desfășurat la Lisabona, Portugalia.

Despre această experiență inedită și despre modul în care s-au îmbogățit cultural și în cunoaștere cei 7 elevi, relatează pe larg doamna director, Elena Meștereagă, printr-un comunicat emis pentru ARENA.

Publicitate

Comunicatul conducerii Liceului Tehnologic „Nicolaus Olahus” din Orăștie

În cadrul proiectului Erasmus+ „SPER” An 5, 2024-1-RO01-KA121-VET-000210647, derulat în parteneriat cu Colegiul Tehnic Transilvania, liderul de proiect, am avut bucuria de a însoți un grup de șapte elevi ai clasei a X-a profesională, mecanic auto, de la Liceul Tehnologic „Nicolaus Olahus” într-un stagiu de practică desfășurat la Lisabona, Portugalia.

Elevii au efectuat cele trei săptămâni de pregătire practică la service-ul Feu Vert, un atelier modern, unde au lucrat sub îndrumarea tutorilor portughezi. În cadrul stagiului, tinerii au avut de atins obiective clare din caietul de sarcini, dezvoltând competențe profesionale esențiale pentru domeniul mecanicii auto.

Au participat la lucrări de întreținere și reparații, au învățat să identifice și să remedieze defecțiuni ale motorului, sistemului de frânare, suspensiei și mecanismului de distribuție, dar și să realizeze asamblări prin lipire, folosind unelte și echipamente profesionale.

Toate activitățile s-au desfășurat respectând regulile de securitate și sănătate în muncă și principiile de protecție a mediului.În paralel cu pregătirea practică, elevii au participat la un curs introductiv de limba portugheză, care i-a ajutat să comunice mai ușor și să înțeleagă mai bine cultura locală. Totodată, experiența Erasmus+ le-a oferit oportunitatea de a-și dezvolta competențele de comunicare, spiritul de echipă și autonomia profesională.

Experiențe culturale unice

Programul a inclus și o componentă culturală deosebită. Elevii au descoperit frumusețea Portugaliei prin vizite la Lisabona, Sintra, Fátima, Nazaré și Cascais, bucurându-se de peisaje spectaculoase și de patrimoniul istoric al acestor locuri. Vizitele la Turnul Belém, Mănăstirea Jerónimos, Piața Comerțului și Oceanariul din Lisabona au completat în mod inspirat formarea lor profesională.

Succesul acestei mobilități s-a datorat în mare măsură aportului domnului director Sorin Demeter, care a susținut constant desfășurarea proiectului. De asemenea, partenerul local, Casa da Educação, coordonată de doamna Rosario Pirez, a asigurat o organizare exemplară a programului, oferind elevilor condiții excelente de formare și integrare.

La final, toți elevii au primit evaluări foarte bune, fiind apreciați pentru seriozitate, dorința de a învăța și atitudinea profesionistă. Experiența din Lisabona a reprezentat pentru ei nu doar o etapă de formare, ci și o lecție de încredere, maturitate și deschidere către Europa.

Director, Prof. dr. Elena Meștereagă

Publicitate

Share your love
Facebook
Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *