Exemplul de la Beriu pentru o lume mai bună. Un potrofel găsit, care conținea o mică avere, a fost returnat proprietarului

Bani < integritate

În fața unor astfel de gesturi lumea devine un loc frumos, care ne poate menține tuturor încrederea că valorile umane nu s-au pierdut de tot în fața banului.

Ceea ce părea o dimineață obișniută pentru Nelu Rîmbetea, un berian integru și cu spirit civic, s-a transformat într-un carusel de sentimente.

În fața primăriei din Beriu, acesta a găsit un portofel (foto) care conținea o sumă impresionantă de bani. Nelu Rîmbetea nu a stat pe ganduri și a pornit în căutarea proprietarului. Acesta a anunțat descoperirea lui pe rețelele sociale, iar la scurt timp după, persoana care pierduse portofelul a intrat în contact cu cel care l-a găsit.

2500 de euro și 4000 de lei se aflau în portofelul pierdut

Portofelul avea în el o sumă impresionantă de bani, respectiv 2500 de euro și 4000 de lei, care ar fi putut ispiti multe persoane. Însă pentru Nelu Rîmbetea nu a fost vorba de bani, principiile sănătoase ale acestuia făcându-l să aleagă calea corectă.

”Există un Dumnezeu! M-am gândit la copiii mei. Să ajuți pe cineva este lucrul cel mai frumos, în ziua de astăzi omenia dintre noi s-a pierdut. Nu mai știm nici să vorbim frumos unul celuilalt, darămite să ne mai ajutăm. Cu toții muncim pentru bani și trebuie să respectăm asta” a declarat Nelu Rîmbetea (foto alături de soția sa) în exclusivitate pentru ARENA.

Proprietarul a dorit să rămână anonim

La scurt timp după anunțul găsirii portofelului plin de bani, Nelu Rîmbetea a fost contactat de proprietar. După o temeinică verificare, deoarece în portofel se aflau și acte, proprietarul a putut face dovada că portofelul îi aparține.

Acesta a fost impresionat până la lacrimi de gestul care i-a adus banii înapoi și a dorit chiar să ofere o recompensă generoasă găsitorului, însă nu a fost cazul, acesta refuzându-l politicos.

”A fost un moment foarte emoționant, am plâns și eu alături de el pentru bucuria momentului care s-a creat. A dorit să râmână anonim și este de înțeles. A încercat să-mi înmâneze o recompensă, dar am refuzat. Eu am căutat să înapoiez bani, iar apoi să primesc bani? Nu.” a completat Nelu Rîmbetea.

Proprietarul portofelului este un bărbat din Căstău.

Ai face la fel într-o astfel de situație?

Această întâmplare impresionantă subliniază importanța restituirii banilor pierduți. Atunci când pierdem o sumă mare de bani, sentimentele de disperare și neputință ne copleșesc adesea. Totuși, gestul nesperat al domnului Nelu Rîmbetea reprezintă un exemplu strălucitor, amintindu-ne că cinstea și bunătatea pot înflori chiar și în cele mai neașteptate momente.

Restituirea banilor pierduți nu înseamnă doar respectarea legii și a regulilor sociale, ci și crearea unui climat de încredere și solidaritate. Astfel de gesturi evidențiază integritatea și responsabilitatea civică a fiecărui individ și ne încurajează să fim mai atenți și să acționăm în conformitate cu valorile morale.

Articolul de față servește drept mărturie a modului în care un singur gest generos poate avea un impact emoțional profund asupra unei întregi comunități. Astfel de momente ne reamintesc că binele și empatia pot avea un efect puternic asupra vieților noastre și pot contribui la construirea unei comunități mai unite și mai frumoase.

În final, este important să ne amintim că fiecare act de generozitate și restituire a banilor pierduți aduce cu sine o schimbare pozitivă, contribuind la valorile morale și la prosperitatea fiecăruia dintre noi. Sperăm că această poveste va inspira și alți cetățeni să acționeze în același mod și să creeze un mediu în care onestitatea și compasiunea sunt apreciate și încurajate.

Felicitări, Nelu Rîmbetea!

Publicitate – Sala de Evenimente ”Lacul Miresei” din Geoagiu Băi
Share your love
Facebook
Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *