Furt calificat la Orăștie cu prejudiciu de peste 20000 lei. Un tânăr de 21 de ani prins de polițiști

Hoții au furat materiale de construcții dintr-un șantier din localitate

       În data de 19 octombrie 2023, în jurul orei 12:05, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată despre faptul că în intervalul 01 – 19 octombrie 2023, persoane necunoscute au pătruns pe un șantier situat pe raza municipiului Orăștie, de unde au sustras mai multe materiale de construcții (prejudiciul fiind de aproximativ 20.300 de lei).

Publicitate

90% din prejudiciu a fost recuperat

       În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar în urma activităților derulate au reușit identificarea celui bănuit de comiterea infracțiunii reclamate, precum și recuperarea a 90% din prejudiciu.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore

       Față de cel bănuit de comiterea furtului, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Orăștie, polițiștii au luat măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 de ore. Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva și urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie, în vederea luării măsurilor legale, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Publicitate
Share your love
Facebook
Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *