Incendiu la o casă din Romoșel (FOTO)

Persoanele aflate în casă au ieșit la timp

Vremea tot mai rece face ca dispozitivele de încălzire, unele chiar improvizate, să fie utilizate la capacitate maximă. Cumulat cu momente de neatenție, astfel de situații pot conduce la adevărate tragedii.

Pompierii au fost alertați astăzi printr-un apel la numărul unic de urgență 112, că un incendiu a izbucnit la o casă din localitatea Romoșel.

La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii militari cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, sprijiți de o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta generalizat, pe întreaga suprafață a locuinței, de cca 16 mp și la o anexă a acesteia, de cca 30 mp, cu posibilitatea de extindere la casele învecinate.

Cei doi proprietari s-au autoevacuat și au fost asistați medical la fața locului de către echipajul SAJ, nefiind necesar transportul acestora la spital.

Pompierii au localizat și au lichidat incendiul, limitând la timp propagarea flăcărilor la alte construcții.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un mijloc de încălzire lăsat nesupravegheat.

Share your love
Facebook
Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *