Jandarmii hunedoreni au participat la Ziua de Curățenie Națională în Orăștie și alte localități din județ

Ei au subliniat importanța protejării mediului înconjurător

Ca în fiecare an, jandarmii hunedoreni au răspuns prezent invitației Asociației „Let’s Do It, Romania!” de a participa la Ziua de Curățenie Națională, alături de alți voluntari din comunitate, dar și din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale.

Echipați cu saci și mănuși, jandarmii au desfășurat acțiuni de curățenie în diverse parcuri, păduri, drumuri publice și zone de agrement din localități precum Petroșani, Vulcan, Hațeg, Orăștie, Brad, Geoagiu, Pasul Vâlcan și Baia de Criș.

Prin participarea la aceste activități, alături de comunitate, jandarmii subliniază importanța protejării mediului înconjurător și responsabilitatea fiecăruia de a respecta natura. Ei își doresc să contribuie la conștientizarea necesității de a depozita deșeurile în zonele special amenajate, pentru a păstra un mediu curat și sănătos.

Publicitate

Jandarmii hunedoreni vor continua să susțină proiectele de voluntariat și să se implice activ în viața comunității, îndemnându-i pe cetățeni să nu uite că îngrijirea mediului este o datorie comună.

Sursa IJJ Hunedoara

Publicitate

Share your love
Facebook
Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *