Locul unde oamenii vin pentru că simt o chemare
Am plecat din Orăștie prin Mărtinești, apoi prin Jeledinți ca după să urcăm dealul spre satul Măgura. Natura începea deja sã iși arate splendoarea, iar văile sã devină tot mai spectaculoase. Trecem de micuțul sat si urcăm in continuare fără sã ne dăm seama că suntem pe cel mai înalt si deschis punct al zonei. In vârf stă amplasata semeț, Mănăstirea de maici „Schimbarea la față”.
Am venit aici pentru că în oraș se vorbește tot mai mult despre energia locului. Intrăm si ne convingem că este un loc spe- cial. Avem o priveliste aparte care se deschide la 360 de grade, care ne dã impresia, desi cu picioarele pe pamânt, că plutim pe vârful lumii.
„Cei care au venit aici au simtit ceva în locul acesta, ceva aparte… probabil oamenii au realizãri în urma rugăciunilor rostite aici” ne-a spus o mãicuțã.
Publicitate
O nouă bisericã se ridică pentru că cea veche devenise neîncapatoare. La început au fost aici 7 mäicute, acum sunt 15 si dau viață locului. Odată ajunși am stat de vorbă cu una dintre mãicuțe, iar discuția noastră am transpus-o în această pagină a ziarului.
Un lucru important pe care nu l-am surprins în discuția noastră este că nimeni nu a plecat de la mănăstire fără să fie poftit la masă. Pentru că, da, este ceva special aici, locul, oamenii, Dumnezeu.
„Cei care au venit aici au simțit ceva, ceva aparte”
– Care este povestea bisericii din deal?
– Biserica a fost construitã de către Părintele Nicolae Stanciu. Atunci era preot la Parohia Dâncu Mare. Initial și-a dorit sã construiască pe acest deal o troiță. Venind pe dealul respectiv și văzând distanța foarte mare de aici până la sat, a spus că trebuie sã facă o troiță foarte mare. Si atunci s-a gândit că ar fi bine să facă o bisericuță.
– Asta când se întâmpla? În ce an?
– Cred că a fost prin jurul 2011-2012, cam așa pentru că în 2013 a fost sfințirea. Și s-a construit, s-a realizat, spune părintele, foarte repede Adică a avut un impuls, un ajutor de la Dumnezeu foarte mare. În timpul sfințirii, Prea Sfințitul Gurie i-a spus profetic, ca sã zic așa, cã aici va fi o mănästire, va fi un schit.
Crucea de piatră
– E aici o cruce foarte veche, pare mai veche de 2011.
– Crucea, spun localnicii cei mai bătrâni din zonă, că este de când lumea, de când se știu ei pe locurile astea, iar cei mai bătrâni, spun că aici era un loc de întâlnire, veneau aici, se întâlneau cu vitele, copiii, bătrânii, copiii veneau la joacă… cred că și zona a fost o zonă agricolă totuși, nu a fost așa pustiu.
– Deci crucea exista, practic înainte?
– Crucea exista dintotdeauna spun cei mai in vârstă, si eu am concluzia mea personală. Cred că zona este împânzită cu cruci de hotar, localnicii de aici din zonă își delimitau terenurile cu cruci de hotar din piatră, cred că și de lemn, dar astea sunt mai rezistente. Este o cruce, dacă vă uitați din punctul de acolo, în spatele bisericii, mai în vale, este o cruce dărâmată din piatră, undeva mai este una si pe aici, tot dărâmată, și, cumva, crucile astea converg ca un trunchi de con, așa ca măgura. Și e scris ceva in chirilică, nu a reușit nimeni să descifreze mesajul.
Publicitate
– Cum reușiți să aduceți atâția oameni la slujbă? Cum s-a dus vestea?
– În primul rând, vestea s-a dus prin viu grai. Și cred ca oamenii simt ceva, că toți mărturisesc că este un loc cu o încărcătură aparte. Nimeni nu a făcut reclamă la locul acesta, cei care au venit aici au simțit ceva, în primul rând oamenii spun că i-am Întâmpinat cu dragoste, că le-am vorbit frumos, că au simțit ceva… nu știu cum să vă descriu, ceva aparte. Și probabil au avut realizări în urma rugăciunilor pe care le-au făcut aici, pentru că locul acesta nu a înflorit datorită nouă, ci datorită sfântului Nicolae, care este păstorul nostru spiritual, și Maica Domnului, și acum și Sfânta Maica Parascheva care va fi hramul acestei Biserici mari. Sfântul Nicolae ne-a ales pe noi, Sfântul Nicolae le pune în gând oamenilor să vină.
– Ș i până unde vã doriți sã ajungã locul acesta?
– La ce va referiți?
– Ați spus cum a început cum era, cum arăta, văd că acum e și un șantier aici. Din punctul acesta de vedere vă întreb.
– Nu știu, pe viitor, poate o Trapeză mai mare, pentru că ne dorim sã încăpem mai mulți la masă.
– Și dacă e să vorbim spiritual, până unde?
– Păi noi încercăm să ne facem în primul rând datoria de călugări aici la mânăstire și mai departe Dumnezeu lucrează prin noi, cum să zic, am renunțat la tot pentru Dumnezeu și Dumnezeu pentru faptul ăsta ne ajută si El lucrează, El construiește si sufletele noastre și sufletele oamenilor care vin în Mânăstire.
Noi ne dorim sã ne facem datoria noastră de călugari în primul rând și dupã aceea, Dumnezeu face celelalte lucruri, multi, si cu oamenii la fel, ca oamenii spun că ajung intămplator, dar nimic nu e întâmplator.
Publicitate
De ce vin atât de mulți oameni la Mănăstire
– De ce ar veni un om aici, să bată atâția kilometri? Să urce aici la Măgura, la Mănăstire si nu ar merge la, să zicem, Catedrala din centrul orașului Orăștie, care tot Biserică, casa Domnului este? Sunt curios așa, de argumentul dumneavoastră.
– Cred că ar trebui să îi întrebați pe ei, de ce simt asta. Nu știu, probabil că simt dragostea locului, dragostea maicilor, căldura lui Dumnezeu. Simt, pacea, liniștea din locul asta. Pentru că eu sunt sigură, încărcătura nu este neapărat că suntem noi aici, avem maicile, pe care Dumnezeu, prin mila Lui, le-a adus aici. Si încărcătura este dată și de locul în sine și de zona aceasta cu încărcătură istorică și duhovnicească, adică converg cumva, pământul acesta este sfințit cu sânge de martir, oamenii din zona asta a Ardealului s-au jertfit foarte mult pentru păstrarea dreptei credințe, a ortodoxiei în sine.
Publicitate
Si atunci, cumva pământul s-a sfințit cu sângele lor, este cel care ne dă si nouă putere să mergem mai departe. Nu e meritul nostru, nici meritul că venim la mănăstire nu este al nostru, Dumnezeu alege unde ești și unde te duci… Nici tu nu știi cum ajungi, viața ta se schimbă 360 de grade într-un timp foarte scurt si pot să vă spun că așa este, fiecare dintre maici sau dintre călugări, avem o poveste personală de dragoste cu Hristos, ceva unic, ceva care nu se poate explica. Exact cum dumneavoastră aveți o viață de familie, vă îndrăgostiți si vă faceți o familie cu persoana pe care o iubiți, așa și noi, alegem să lepădăm cele ale lumii și să ne oferim pentru totdeauna viața lui Hristos, iar pentru noi este un drum fără întoarcere. Și cred că oamenii au apreciat în primul rând jertfa, pentru că spun mulți că nu și-au imaginat că locul acesta a fi putut să adune vreodată atât de mulți oameni la un loc. Și cred că lumea simte dragostea care emană din acest loc, dragoste pe care am simțit-o și noi…
Publicitate
