Practici de lucru periculoase
Lucrările la proiectul de modernizare a zonei centrale a Orăștiei se desfășoară într-un ritm susținut. Au trecut deja doi ani de zile de când constructorul a început șantierul în zona centrală și putem spune, în mare parte, că ce a fost mai greu a trecut.
Asta nu exclude totuși clamarea unor practici de lucru puerile, dar foarte periculoase pentru trecătorii din zonă. Mai mulți cetățeni ai orașului ne-au reclamat faptul că pe perioada acestor lucrări, piatra a fost tăiată necorespunzător, generând adevărați nori de praf dur, foarte periculos pentru sănătatea trecătorilor. (VIDEO)
Astfel, praful generat s-a depus fie pe fațadele caselor din centru, fie direct în plămânii trecătorilor. Toate acestea în condițiile în care, există o tehnică simplă și la îndemâna oricărui amator, darămite la îndemâna meseriașilor unui mare constructor al zonei, și anume TĂIEREA CU JET DE APĂ.
Ridicăm această problemă în speranța că, fie și spre finalul acestor lucrări, constructorul care le gestionează să se conformeze și să aibă în prim plan siguranța și sănătatea locuitorilor Orăștiei.