Polițiștii au descins din nou
Percheziții domiciliare efectuate de polițiștii Serviciului Investigarea Criminalității Economice, în cadrul unui dosar penal ce privește comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.

La data de 24 martie 2025, polițiștii Serviciului Investigarea Criminalității Economice au efectuat 10 percheziții domiciliare, în localități din zona Orăștie-Călan, în cadrul unui dosar penal ce vizează comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.
Polițiștii, cu sprijinul reprezentanților D.S.V.S.A. Hunedoara au efectuat activități procedurale la sediile a 5 societăți comerciale și la locuințele a două persoane care administrează aceste societăți, de unde au fost ridicate documente contabile și alte probe materiale de interes pentru soluționarea cauzei.

Exploatații de ovine fără animale
Polițiștii au stabilit faptul că, în perioada 2020-2025, reprezentanții societăților comerciale, ar fi deținut mai multe exploatații de ovine pe raza județului Hunedoara fără a avea faptic animalele în acestea, deși acestea apar înregistrate în baza națională de date, existând suspiciunea că animalele ar fi fost achiziționate/comercializate fără documente de proveniență, fără a înregistra toate veniturile încasate.
Prejudiciul adus bugetul consolidat al statului urmează a se stabili în urma cercetărilor, dosarul penal aflându-se sub supravegherea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.






