Cauza probabilă ar fi fost coșul de fum deteriorat
În această noapte, pompierii Detașamentului Orăștie au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Aurel Vlaicu.
Pentru misiune au fost alocate trei autospecialele de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD.

Publicitate
La sosirea echipajelor operative la fața locului, incendiul se manifesta la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 180 de metri pătrați, existând posibilitatea de propagare a focului la întreaga locuință și la o casă din imediata apropiere.





Intervenția pompierilor a durat circa 4 ore, incendiul a fost lichidat în limitele găsite și din fericire, nicio persoană nu a necesitat asistență medicală.
Atenționarea pompierilor
Pompierii militari vă atrag atenția că în perioada sezonului rece, una dintre cele mai frecvente cauze de producere a incendiilor o constituie coșurile de fum (necurățate de funingine, deteriorate sau amplasate necorespunzător ori neprotejate termic față de materiale combustibile).
Publicitate