Opozitia la post. Discuții aprinse pe tema organizării Maialului
În ultima zi a lunii aprilie în Consiliul Local Orăștie s-a dezbătut subiectul organizării Maialului Orăștian.
Au fost discuții aprinse legate de această temă, consilierii de opoziție de la AUR identificând mai multe inadvertențe în ceea ce privește modul în care acest eveniment este organizat.
Printre acestea s-a numărat și modul de selecție al organizatorului. Practic în aceiași ședință Primăria a alocat bugetul de 120.000 pentru organizarea Maialului Orăștian, iar următorul punct pe ordinea de zi era aprobarea contractului de asociere cu organizatorul. O societate din județul Brașov, SC Autentic Technology & Events SRL, era „împinsă” de primarul Ovidiu Bălan în fața Consiliului, fără procedură de selecție, licitație, sau atribuire prin SEAP. Cum s-ar spune, sunt băieții buni care lucrează cu primăria. Singurii băieți buni.

La punctul 20 de pe ordinea de zi se aloca bugetul pentru eveniment, iar la 21 aveam deja un câștigător care urmează să organizeze Maialul, cu care se semna deja contractul prin votul Consiliului.

Cu toate că Ovidiu Bălan, primarul municipiului Orăștie, a fost cel care a propus ca lucrurile să fie făcute astfel, proiectele de hotărâre fiind inițiate și semnate de către acesta (vezi documentele de mai jos), la finalul ședinței acesta a făcut o serie de declarații, cel puțin controversate.


Ovidiu Bălan a declarat pentru Radio Color, după ce contractul de asociere cu organizatorul Maialului tocmai trecuse de votul Consiliului Local, că oricine este interesat de organizarea acestui eveniment poate depune o ofertă la primărie. Uluitor și aș spune chiar… sfidător.
Din păcate reporterul a tăcut nepunând nicio întrebare suplimentară, lăsându-l pe Bălan să debiteze, parcă vinovat. (video jos)
Înțelegeri în spatele ușilor închise
Consilierii opoziției au mai remarcat un lucru bizar. Data la care au fost înregistrate proiectul de hotărâre și raportul cu privire la asocierea Primăriei Orăștie cu organizatorul de anul acesta, Autentic Events SRL, este de 22 aprilie 2025 (vezi documentele de mai sus).
În paralel mailul prin care a fost primită oferta organizatorului a ajuns la primărie abia în 23 aprilie 2025 (vezi data subliniată în documentul de mai jos).

Practic Primăria făcea demersurile în 22 aprilie pentru a se asocia cu Autentic Events SRL pentru organizarea Maialului, iar Autentic Events a depus ofertă abia în 23 aprilie. Fie reprezentanții primăriei văd în viitor, fie „combinația” s-a încurcat în date.
De altfel, este deductibil faptul că „băieții buni” s-au înțeles cel mai probabil în spatele ușilor închise, ulterior îndeplinind și formalitățile. Formalități de care aproape că era să uite, amintindu-și se pare, ceva mai târziu.
Reprezentanții primăriei au încercat totuși să rezolve situația, cum s-ar spune, „din pix”. Chiar dacă mailul a fost primit în 23, acesta a fost înregistrat cu data de 22 (vezi print screen email mai sus). Pentru că atunci când ai toată puterea, astea sunt detali…
Totuși, primarul Bălan a avut tupeul fantastic de a ieși, practic după ce a fost deconspirat, să spună public că se așteaptă oferte pentru organizarea Maialului.

Schema organizării maialului, sau schema neputinței care aduce profit pentru alții
Ediția din acest an a Maialului Orăștian va avea loc în perioada 23-25 mai.
Primăria Orăștie a cedat organizarea acestui eveniment, ca și în alți ani, unei firme private din județul Brașov. Acest lucru vorbește despre incapacitatea aparatului administrativ local de a organiza evenimentul simbol al orăștienilor.
Dezavantajele de a organiza altcineva acest eveniment sunt multe și au impact direct asupra buzunarelor orăștienilor. În primul rând o firmă privată este interesată mai degrabă să facă profit, iar uneori acest aspect poate prima în detrimentul calității sărbătorii noastre, iar profitul urmează să fie generat de participanții la Maial, practic de beneficiarii evenimentului, oamenii simpli ai acestei comunități.

„Combinația” e simplă. Primăria alocă 120.000 lei (aproximativ 24.000 de euro) pe care îi virează în contul organizatorului. Organizatorul are acces la utilități, apoi parcelează terenul din jurul Arena Park, pe care-l primește cu titlu gratuit, pentru a-l închiria pe sume enorme comercianților care vin de regulă „la pachet” cu acesta.
Dacă v-ați întrebat vreodată de ce sunt atât de scumpe produsele la Maial vă puteți răspunde acum, deoarece comercianții trebuie să recupereze cumva suma imensă pe care o plătesc organizatorului.
Contractul de asociere între Primăria Orăștie și organizator prevede o sumă identică de 120.000 lei, cu care organizatorul se presupune că ar trebui să aporteze la realizarea evenimentului. În realitate însă, acei bani nu sunt niciodată prezentați inițial, rămânând ca organizatorul să justifice ulterior sume umflate în care s-ar regăsi și acea contribuție. Să fim serioși, vă dați seama cam ce înseamnă un Maial organizat cu aproape 50.000 euro…

Comercianții locali nu prea au loc în schemă
Un alt mare minus în acest scenariu, al unei astfel de organizări, este că micii comercianți locali nu prea mai au loc, având în vedere că, așa cum spuneam anterior, organizatorul vine în mare parte cu propriul stuff.
În situația excepțională în care vreun comerciant local dă din coate și intră în schema organizatorului, va reuși probabil să ocupe un loc în spate. Însă acesta nu este un mod corect de lucru. De câțiva ani buni mediul privat local se uită cum la sărbătoarea noastră, a Orăștiei, au loc comercianți din toată țara, mai puțin de la noi.
Situația este similară și în ce privește artiștii locali, organizatorul fiind preocupat mai degrabă să impresioneze finanțatorul cu capurile de afiș decât cu artiștii noștri. Anul trecut ai noștrii au fost dați jos de pe scenă pentru că sus nu au avut loc. Mai multe trupe locale au dansat în iarbă la ora 18, deoarece scena era plină de scule pentru momentul orei 22.
Într-un fel este normal ca aceste lucruri să se întâmple câtă vreme pui sufletul unei comunități în palma unui străin, iar ai noștri, de la Primărie, se dovedesc fie incapabili, fie prea comozi pentru a organiza acest eveniment.
Mihai Molocea







Un răspuns
Bine ca de Maial are Balan bani dar sa construiasca limitatiare de viteze pe starzile cu probleme nu sunt fonduri , sau sa aloce bani pt sportul din oras…aici putem observa cat de competent este edilul nostru , 15 ani de votat galeti,zahar,pui la kg si galeti.FELICITARI CELOR CE IL VOTEAZA!