Dosar penal întocmit de polițiștii orăștieni sub aspectul săvârșirii infracțiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale. Față de bărbatul bănuit de comiterea acestei infracțiuni a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

Făptașul a cerut ajutorul poliției. Zarva reclamată a salvat situația
La data de 05 februarie 2025, în jurul orei 20:35, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de un bărbat de 63 de ani despre faptul că în fața imobilului său, din Orăștie, se află un grup de persoane care fac gălăgie.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit faptul că în fața imobilului bărbatului se aflau mai multe de persoane care afirmau că bărbatul de 63 de ani ar fi dorit să se întâlnească cu un băiat în vârstă de 15 ani, pentru a întreține cu acesta raporturi sexuale.

Puștiul a fost „agățat” pe o rețea de socializare
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul ar fi abordat pe o rețea de socializare un minor în vârstă de 15 ani, căruia i-a trimis mesaje cu tentă sexuală.
Bărbatul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Orăștie, în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore
În cursul zilei de ieri, în baza probatoriului administrat, față de bărbatul de 63 de ani polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Orăștie au luat măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 ore.
Aceasta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie cu propuneri corespunzătoare.

Recomandări ale polițiștilor pentru siguranța minorilor pe rețelele sociale
Pentru a preveni situațiile în care copiii și adolescenții pot deveni victime ale prădătorilor sexuali din mediul online, este esențial să respecte câteva reguli de siguranță:
- Nu accepta cereri de prietenie de la necunoscuți
• Nu adăuga în lista de prieteni persoane pe care nu le cunoști în viața reală.
• Chiar dacă pare o persoană de vârstă apropiată, profilul poate fi fals. - Evită să trimiți fotografii sau informații personale
• Nu divulga date personale precum adresa, școala frecventată sau programul zilnic.
• Nu trimite poze intime sau compromițătoare – acestea pot fi folosite împotriva ta. - Fii atent la conversațiile suspecte
• Dacă cineva încearcă să te manipuleze, te face să te simți inconfortabil sau îți cere favoruri de natură sexuală, încheie conversația și anunță un adult de încredere.
• Nu accepta să te întâlnești cu persoane cunoscute doar online, fără a anunța un adult din familie. - Utilizează setările de confidențialitate
• Asigură-te că profilul tău este setat pe „privat” și că doar prietenii aprobați pot vedea informațiile tale.
• Dezactivează localizarea și opțiunile care permit altora să vadă unde te afli. - Discută deschis cu părinții sau un adult de încredere
• Dacă ai fost victima unui comportament inadecvat sau ai suspiciuni despre cineva, nu ezita să ceri ajutor.
• Raportează orice mesaj suspect platformei de socializare și, dacă este cazul, poliției.
Siguranța pe internet este la fel de importantă ca siguranța în viața reală. Prudența și comunicarea deschisă sunt cele mai bune metode de protecție împotriva pericolelor din mediul online.
Sursă: IPJ Hunedoara