Trei tineri, surprinși de polițiști în timp ce secționau ilegal lemn în apropierea căii ferate
La data de 29 decembrie 2025, în jurul orei 12:55, o patrulă din cadrul Poliției Stațiunii Geoagiu, aflată în serviciu pe DN7, a observat trei persoane care secționau material lemnos în proximitatea unei căi ferate.
La apariția autospecialei de poliție, cei trei au fugit spre un teren viran, traversând calea ferată. Polițiștii au pornit imediat în urmărirea acestora, iar după efectuarea somațiilor legale, persoanele au fost oprite și legitimate.

Publicitate
În urma verificărilor, s-a stabilit că este vorba despre trei tineri cu vârste de 16, 25 și 26 de ani, din zona orașului Geoagiu. De asemenea, polițiștii au constatat că materialul lemnos fusese tăiat fără drept, cu intenția de a fi transportat la domiciliu pentru uz propriu.
Controlul efectuat în fondul forestier a arătat că au fost tăiați ilegal 34 de arbori din specia salcâm. Materialul lemnos urmează să fie ridicat de reprezentanții Ocolului Silvic Geoagiu și transportat la depozit, urmând să fie stabilite volumul masei lemnoase, valoarea prejudiciului, proprietarul terenului și dacă parcela face parte din fondul forestier național.
Totodată, polițiștii au confiscat motofierăstrăul folosit la comiterea faptei. În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tentativă la furt de arbori, conform prevederilor legale.
Informează IPJ Hunedoara
Publicitate






