Tânăr de 24 de ani și-a lovit mama și și-a amenințat fratele cu un cuțit.
La data de 4 octombrie 2025, în jurul orei 18:50, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată printr-un apel la 112 de către un tânăr care a reclamat că fratele său îl amenință cu un cuțit, la locuința familiei din municipiu.
La fața locului, polițiștii au identificat o femeie care a declarat că, în aceeași zi, fiul său de 24 de ani, aflat în stare avansată de ebrietate, ar fi lovit-o. Femeia nu a solicitat îngrijiri medicale.

Publicitate
Ulterior, fratele tânărului – cel care a alertat autoritățile – ar fi încercat să discute cu acesta despre comportamentul violent față de mamă, moment în care agresorul a devenit și mai violent, amenințându-l cu un cuțit de bucătărie.

Publicitate
Polițiștii l-au identificat pe tânărul reclamat, aflat în continuare sub influența alcoolului. În urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat existența unui pericol iminent asupra siguranței femeii, motiv pentru care a fost emis un ordin de protecție provizoriu.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
Informează IPJ Hunedoara
Publicitate






