Țili, de pe străzile Orăștiei direct după gratii. Dreptate, sau eșec al societății? – ARENA

Plasat în Penitenciarul Deva, pentru furt

Ieri, 22 iulie, Poliția Municipiului Orăștie a pus în executare un mandat de arestare pe numele unui bărbat de 36 de ani, din Orăștie, condamnat la șase luni de închisoare pentru furt. Acesta a fost plasat în Penitenciarul Deva.

Numele nu a fost menționat, în comunicatul poliției, însă nu a fost greu să înțelegem despre cine a fost vorba, respectiv despre Țili, omul străzii care de ani buni trăia în văzul tuturor, o figură cunoscută, uneori neliniștitoare, dar niciodată periculoasă.

Pentru unii, dispariția lui Țili de pe trotuarele orașului poate fi un semn de „ordine restabilită”. Nu mai e nimeni care să sufle în pungă în plină zi, nu mai e nimeni care să-ți amintească, într-un mod brutal, că există oameni pentru care statul nu are nicio soluție.

Dar întrebarea care stă acum pe buzele multora este una profundă și apăsătoare: locul lui Țili era cu adevărat în pușcărie? Sau l-am ascuns după gratii fiindcă n-am știut altceva să facem cu el?

Un personaj al orașului…

Țili era un om vizibil. Dormea pe bănci, pe stradă, la colțuri de clădiri. Nu cerea cu agresivitate, nu amenința, nu lovea. Era un om cu tulburări evidente, dar fără violență. Uneori vorbea cu el însuși, alteori îți zâmbea fără motiv. Copiii îl știau, bătrânii îi mai dădeau o pâine, un ceai. Era parte din cotidianul Orăștiei, o prezență care deranja poate prin sărăcie, nu prin comportament infracțional.

Și totuși, în tăcere, Țili a fost condamnat. Un furt. Nu știm detaliile, poate a luat o pâine, poate ceva mărunt, într-un gest de foame sau confuzie. Dar știm finalul, șase luni de închisoare. O sentință care, în contextul lui, ridică un steag roșu.

Un sistem care încarcerează, nu tratează

Există în România o practică veche, deghizată în legalitate, cei pe care nu-i putem ajuta, îi închidem. Fie că e vorba de oameni cu afecțiuni psihice, fie de persoane fără adăpost, sistemul pare să funcționeze pe principiul „scoaterii din peisaj”. Iar în cazul lui Țili, tocmai asta s-a întâmplat.

Cât de potrivit este să încarcerezi un om care nu se află în deplinătatea facultăților mintale? E închisoarea un loc unde va primi tratament? Sprijin? Sau doar o altă formă de izolare, mai dură și mai rece decât strada?

Aici apare marea fractură morală: dacă Țili era bolnav și vulnerabil, statul trebuia să-l protejeze, nu să-l condamne. Eventual ar fi trebuit internat într-un spital de psihiatrie, care să-i asigure un tratament adecvat stării lui.

Întrebarea incomodă: unde sunt „ceilalți”?

Poate cel mai tulburător aspect rămâne comparația inevitabilă: în timp ce un om al străzii, aparent inofensiv este rapid condamnat și trimis în pușcărie, totuși traficanții de droguri din Orăștie sunt în continuare liberi. Oamenii o știu, vorbesc despre asta. Știu de unde se cumpără, cine vinde, cine consumă. Și totuși, aici, justiția pare să se miște cu o lentoare exasperantă.

E legitim ca cetățenii să se întrebe: suntem mai în siguranță acum că Țili e după gratii? Sau am bifat doar o falsă victorie împotriva „dezordinii” stradale, ignorând adevărata criminalitate?

Chemare la dezbatere. Este corect?

Articolul de față nu este un act de apărare oarbă. Furtul, oricât de mic, este o infracțiune. Dar și justiția trebuie să fie umană, contextuală, inteligentă. Iar cazul lui Țili ridică totuși o întrebare: ce facem cu oamenii care nu se pot apăra singuri, care nu înțeleg sistemul și ale căror vieți au fost mereu în afara lui?

Tu ce părere ai, s-a procedat corect cu încarcerarea lui Țili? Ar fi trebuit internat mai degrabă într-un spital de psihiatrie, sau aplicate alte măsuri?