Tinerii sunt „viitorul”…
În general acest tip de subiecte sunt abordate de adulţi care adesea se întreabă dacă tinerii din ziua de astăzi vor fi capabili să le plătească lor pensia, sau nu. În general asta este, marea preocupare a adulţilor în ce ne priveşte. De această dată, o mică analiză este făcută din rândul tinerilor, respectiv de o adolescentă de 17 ani.

Plimbându-mă într-o zi de noiembrie, sâmbăta, la ora 17, am observat un grup de adolescenţi, cam de vârsta mea. Fiind o zi de weekend, mă aşteptam să văd mai multe persoane prin oraş. Doar această simplă imagine mi-a stârnit curiozitatea de a afla un lucru: unde sunt tinerii orăştieni şi cu ce îşi preocupă timpul? Dar, oare, au cu ce?
Poate că mulţi ar spune că îi găsești cu ușurință în baruri, sau poate în renumitul club al nostru, cel puțin în serile de weekend. Însă, dacă te uiți cu atenție, nici în aceste locuri nu-i zărești deseori. Dintre adolescenții din Orăştie, nu toți își găsesc o activitate de care să fie interesați, iar motivul este unul total logic. Orăștiei îi lipsesc activități pentru tinerii ei, care, după cum spun în general persoanele în vârstă, “sunt viitorul”. Dar dacă acestor copii care dețin așa-zisul viitor în mâinile lor nu li se oferă destule posibilități pentru a se putea dezvolta din toate punctele de vedere, de ce mai sunt așteptări că ei ar fi in stare de ceva nou, inovativ?
Nu pot afirma că nu există activități extraşcolare în oraşul nostru, doar că sunt insuficiente şi lipsite de diversitate. Lipsa cluburilor tematice, teatru, muzică sau chiar de lectură este ignorată de cei care ar putea schimba acest lucru, cei care au, în acest moment, viitorul nostru în mâinile lor.
Legătura dintre dezvoltarea tinerilor şi hobby-uri
- Cresc încrederea de sine
Făcând ceva într-un mod constant, începi după o vreme să îl faci şi bine, iar acest lucru îţi conferă un sentiment de încredere. În acelaşi timp, dacă hobby-ul pe care îl alegi te face să simţi că ai un scop, vei fi mult mai încrezător în propriile puteri şi vei accepta noi provocări cu uşurinţă.

- Te ajută să-ţi gestionezi stresul
Hobby-urile te ajută, de asemenea, şi pe partea gestionării unor probleme, făcând, în acelaşi timp, ceva productiv. Bucurându-te de activitatea aleasă, chiar numai pentru câteva ore pe săptămână, reduci şansele de a avea depresie sau demenţă.
- Te ajută să-ţi dezvolţi partea creativă
Unele activităţi exraşcolare necesită creativitate (cum ar fi dansul, pictura, cântatul la un instrument etc.). Multe job-uri de acum consideră lipsa creativităţii un defect. Văd abilitatea de a crea o necesitate pentru Orăştie şi pentru variaţia totalmente necesară a locurilor de muncă.

- Devii mai sociabil
Socializarea este un aspect foarte important pentru viaţa oricărei persoane, de care adolescenţii orăştieni nu par să aibă parte atât de mult. Prin implementarea unor cluburi pentru activităţi extracurriculare, ei se vor bucura descoperind ceea ce le place şi, în acelaşi timp, vor crea legături cu persoane cu care au lucruri în comun. Doar această simplă integrare într-un grup face o mare diferenţă, atât pentru tinerii orăştieni, cât şi pentru cei care ne văd capabili de a face o schimbare. Odată ce creşti înconjurat de persoane care au o viziune asemănătoare cu a ta, mai ales într-un oraş mic, sunt mari şanse să îţi transformi plăcerea într-un business, iar astfel să ajuţi, aşa cum se aşteaptă adulţii, la dezvoltarea oraşului.
Autor: Annia ROMONŢI