Violență în familie, la Orăștie: fetiță agresată în urma unui conflict între surori

Polițiștii au intervenit după un apel la 112 și au constatat un risc iminent, fiind dispus ordin de protecție provizoriu

Poliția Municipiului Orăștie a intervenit luni, 12 ianuarie 2026, în jurul orei 14:54, ca urmare a unui apel efectuat prin SNUAU 112, prin care era semnalată agresarea unui minor.

La fața locului s-a deplasat o patrulă din cadrul Biroului de Ordine Publică Orăștie. Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că, pe fondul unor discuții contradictorii între două surori, în vârstă de 31 și 25 de ani, ar fi avut loc acte de violență fizică. Conform primelor date, femeia de 25 de ani ar fi agresat-o atât pe sora sa, cât și pe fiica minoră a acesteia.

Publicitate

În urma evaluării situației, polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului, rezultând existența unui risc iminent, motiv pentru care urmează să fie emis un ordin de protecție provizoriu.

În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de violență în familie, iar cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Orăștie.

Publicitate

Share your love
Facebook
Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *