Concurs „cu dedicație” sau eroare gravă de legalitate? Semne serioase de încălcare a legii la Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie

Instituția caută „secretar”. Concursul ridică serioase semne de întrebare

Concursul pentru ocuparea postului de secretar organizat de Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie ridică suspiciuni serioase privind respectarea legislației în vigoare și a principiilor care ar trebui să guverneze orice angajare într-o instituție publică. Analiza condițiilor impuse arată nu doar cerințe restrictive, ci posibile încălcări directe ale legii, care pot transforma concursul într-o procedură formală, lipsită de competiție reală.

Anunțul de concurs, semnat de Adriana Chira, directorul unității de învățământ, introduce criterii care nu se regăsesc în mod explicit în legislația aplicabilă personalului didactic auxiliar și care par să fie calibrate mai degrabă pentru excluderea unor categorii de candidați, decât pentru identificarea celui mai competent.

Publicitate

Excluderea pensionarilor: restrângerea unui drept legal

Cea mai gravă condiție este aceea potrivit căreia candidatul „nu deține decizie de pensionare”. Această cerință nu este prevăzută de:

  • Codul muncii;
  • Codul administrativ;
  • legislația specifică învățământului preuniversitar.

Mai mult, art. 5 din Codul muncii interzice explicit discriminarea la angajare, iar OUG nr. 137/2000 sancționează discriminarea pe criteriul vârstei și al statutului socio-profesional. În lipsa unei interdicții legale exprese, pensionarii au dreptul de a participa la concursuri publice, iar cumulul pensiei cu salariul este permis, cu excepțiile clar prevăzute de lege.

Răspunsul oficial transmis redacției este, în acest context, cu atât mai problematic. Conducerea colegiului recunoaște că se bazează pe o simplă propunere guvernamentală, aflată în consultare publică, care ar putea interzice cumulul pensiei cu salariul în viitor. Din punct de vedere juridic, acest argument este nul: instituțiile publice nu pot anticipa legea și nu pot restrânge drepturi pe baza unor ipoteze politice.

Această condiție nu este doar discutabilă, ci vulnerabilă la anulare în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării sau a instanțelor de contencios administrativ.

Publicitate

Vechimea de 6 ani și 6 luni: prag profesional sau filtru artificial?

O a doua condiție extrem de problematică este cerința de vechime în specialitatea postului de exact 6 ani și 6 luni. Niciun act normativ invocat de instituție nu impune un asemenea prag precis. Ordinul nr. 4477/2016 stabilește competențe și etape de carieră, nu excluderi calculate la nivel de luni.

În practică, vechimea este stabilită în ani întregi, tocmai pentru a asigura o competiție deschisă între candidați cu experiență comparabilă. Introducerea unui prag atât de exact este un indiciu clasic al unui criteriu personalizat, care elimină automat candidați altfel eligibili.

Instituția nu explică de ce un candidat cu 5 ani sau 6 ani de experiență ar fi incapabil să exercite atribuțiile funcției, dar consideră că diferența de câteva luni ar fi decisivă pentru buna funcționare a colegiului. Această logică este greu de susținut profesional și imposibil de justificat juridic.

Publicitate

Principii legale ignorate

Codul administrativ impune respectarea:

  • egalității de șanse;
  • transparenței;
  • competiției reale.

Prin cumularea celor două condiții, excluderea pensionarilor și vechimea „la limită”, concursul riscă să devină o simulare de procedură, în care rezultatul este previzibil încă dinaintea înscrierii candidaților.

Un alt detaliu care amplifică suspiciunile este formularea postului exclusiv ca „secretar”, nu „secretar/ă”. Deși legal funcția nu este condiționată de gen, alegerea terminologiei masculine, în contextul unui concurs deja extrem de restrictiv, contribuie la percepția unui profil prestabilit, pentru care regulile par să fi fost ajustate.

Explicații ample, dar fără răspunsuri-cheie

În dreptul la replică, conducerea colegiului invocă aprobarea statului de funcții de către ISJ Hunedoara și votul unanim din Consiliul de Administrație. Aceste aspecte țin de procedură, nu de legalitatea condițiilor.

Niciun argument prezentat nu explică:

  • de ce este legală excluderea pensionarilor;
  • unde este prevăzută vechimea de 6 ani și 6 luni;
  • de ce aceste condiții nu restrâng nejustificat competiția.

Risc major de încălcare a legii

Concursul organizat de Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie ridică mai mult decât simple semne de întrebare. Modul în care sunt formulate condițiile indică un risc major de încălcare a legislației antidiscriminare și a principiilor de acces egal la funcțiile publice.

Anunțul integral poate fi consultat AICI

În lipsa unei corectări a anunțului sau a unor explicații juridice solide, acest concurs riscă să devină un caz-școală despre cum nu ar trebui organizate angajările în sistemul public, cu potențiale consecințe administrative și legale pentru cei care l-au aprobat și semnat.

Publicitate

Punctul de vedere integral al conducerii Colegiului Național „Aurel Vlaicu”

Solicitarea redacției:

Bună ziua, scriu un material cu privire la câteva aspecte pe care le coniderăm restrictive și suspicioase, cu privire la concursul de SECRETAR pe care instituția dumneavoastră îl organizează zilele acestea.

Drept pentru care vă oferim posibilitatea de a emite punctul prorpriu de vedere cu privire la condiția specifică „nu deține decizie de pensionare”. De asemenea vă rugăm să vă pronunțați cu privire la vechimea solicitată, cum s-a ajuns la „6 ani și 6 luni”. Cum ar putea afecta funcționarea postului un candidat cu experiență de 5 ani, spre exemplu?

Răspunsul conducerii

CERERE DE PUBLICARE A DREPTULUI LA REPLICĂ

cu privire la cele afirmate în articolul mai sus citat

Consiliu de administrație al Colegiului Național ,,Aurel Vlaicu” emite  acest punct de vedere oficial în ceea ce privește articolul ce urmează a fi publicat, unde se impune mențiunea că acesta nu ne-a fost comunicat în prealabil, conținutul său făcând referire exclusiv la opiniile subiective ale autorului, care publică sub egida Arena și care califică respectivele demersuri drept ,,restrictive” și ,,suspicioase”.

Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara are atribuția legală de a aproba statul de funcții al unității de învățământ. Statul de funcții al Colegiului Național ,,Aurel Vlaicu”,  aprobat de ISJ Hunedoara, are nr. 3767 din 7.11.2025 și prevede ,,Secretar, cu studii superioare,  grad profesionaI I” .

Secretara instituției a formulat cererea de pensionare, comunicând în mod oficial, la data de 5 decembrie 2025, faptul că încetarea activității sale va avea loc începând cu 31 decembrie 2025. În ședința Consiliului de administrație al Colegiului Național „Aurel Vlaicu”, din 5 decembrie 2025, demararea procedurii de concurs și calendarul aferent au fost aprobate cu unanimitate de voturi, respectiv 10 voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 0 abțineri, din totalul de 10 membri prezenți. Postul scos la concurs în această perioadă a devenit vacant ca urmare a pensionării la limită de vârstă a titularului și este prevăzut, în statul de funcții al școlii, ca funcție de secretar, grad profesional I, cu studii superioare. Concursul vizează ocuparea unui post de secretar, grad profesional I, cu următoarele caracteristici: studii superioare, perioadă nedeterminată, personal didactic auxiliar, normă întreagă de 8 ore pe zi, respectiv 40 de ore pe săptămână și o vechime minimă în muncă de 6 ani și 6 luni. Colegiul Național „Aurel Vlaicu” organizează acest concurs pentru ocuparea unei funcții cheie în structura instituțională, cu atribuții complexe și cu un rol esențial în colaborarea cu toate compartimentele unității de învățământ, precum și cu elevii, cadrele didactice și părinții. Prin urmare, instituția urmărește angajarea unei persoane cu experiență profesională relevantă, capacitate de lucru în condiții de responsabilitate sporită și o vechime corespunzătoare responsabilităților funcției. Precizăm că stabilirea unei cerințe de vechime de 6 ani și 6 luni pentru ocuparea postului nu reprezintă o condiție excepțională sau arbitrară, ci constituie o practică uzuală în cazul funcțiilor cu nivel superior de responsabilitate. O astfel de cerință este frecvent utilizată atât la nivel județean, cât și la nivel național, fiind menită să asigure continuitatea și eficiența activității administrative, în special în instituții cu un grad ridicat de complexitate organizațională. În acest context, este firesc ca o astfel de cerință să poată fi interpretată diferit, în funcție de nivelul de familiarizare cu specificul funcției și cu practicile administrative din domeniu. Totuși, din perspectiva cadrului instituțional și a practicii existente în sistemul educațional, condiția de vechime menționată este larg utilizată și pe deplin justificată, fiind menită să asigure ocuparea postului de către o persoană cu experiența necesară pentru gestionarea responsabilităților specifice.

Referitor la condiția din anunțul concursului: ,,nu deține decizie de pensionare” (destinată  unor potențiali  candidații înscriși în concurs) menționăm faptul că, în prezent, există o propunere inclusă în Pachetul de măsuri financiare al Guvernului care prevede, pentru viitor, interzicerea cumulului pensiei cu salariul. Această propunere se află, în acest moment, în procedură de consultare publică.

În ceea ce privește întrebarea referitoare la motivul pentru care nu este eligibilă o persoană cu o vechime de ,,spre exemplu 5 ani”, precizăm că, potrivit Standardelor profesionale de formare continuă din 6 iulie 2016, aprobate prin Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 4.477/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 26 ianuarie 2017, personalul didactic auxiliar din învățământul preuniversitar este încadrat pe etape de carieră, conform actului normativ. În acest cadru legal, secretarul trebuie să dețină și să dobândească competențele profesionale  necesare exercitării atribuțiilor specifice funcției, astfel cum sunt stabilite de standardele profesionale în vigoare. Având în vedere faptul că colega noastră care urmează să se pensioneze deține o calificare profesională avansată, dobândită printr-o vastă experiență în exercitarea funcției, conducerea instituției a apreciat necesar ca postul vacant să fie ocupat de o persoană capabilă să preia integral și eficient responsabilitățile aferente. Această necesitate este cu atât mai relevantă cu cât colegiul deservește un număr ridicat de elevi, ceea ce implică un volum sporit de activitate administrativă și un nivel crescut de complexitate a sarcinilor specifice funcției de secretar școlar.

Consiliul de administrație  Colegiul  Național ,,Aurel Vlaicu” Orăștie

Publicitate

Share your love
Facebook
Twitter

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *