Concursul pentru ocuparea postului de secretar la Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie s-a încheiat, oficial, cu un rezultat pozitiv. Neoficial însă, modul în care s-a ajuns la acest deznodământ ridică suspiciuni grave de lipsă de imparțialitate și transformă o procedură administrativă într-un scenariu greu de explicat logic și profesional.
Un concurs deja controversat încă din faza de anunț, din cauza unor criterii specifice restrictive, semnate de directorul instituției (vezi detalii AICI), s-a remarcat printr-un fapt rar pentru un post stabil, într-o instituție publică, pe perioadă nedeterminată: un singur candidat înscris. Practic, nu a existat competiție, ci doar o formalitate.
Publicitate
Un concurs cu un singur candidat și două adevăruri diferite
Singurul candidat a obținut punctaj de trecere la proba de interviu, dar a fost respins la proba practică, unde a primit 41 de puncte, sub pragul minim de 50 (mai jos foto proces verbal).
Evaluarea a fost realizată de o comisie prezidată de profesorul Daniel Popa, alături de Dîncșorean Ramona și Homorodean Florin. Despre profesorul Popa sunt bine cunoscute profesionalismul, rigoarea și moralitatea acestuia, aspecte care fac extrem de dificilă punerea sub semnul întrebării a verdictului inițial.
Altfel spus, respingerea nu a venit dintr-o zonă suspectă sau improvizată, ci din partea unei comisii cu credibilitate.
Candidatul a depus contestație. De aici, concursul intră într-o zonă care depășește sfera normalului.
Publicitate
Contestația care „repară” tot
Analiza contestației nu a fost făcută de o comisie independentă, ci de una prezidată chiar de directorul instituției, Adriana Chira, alături de Defta Mitrana Marinela și Boca Iulia.
Rezultatul? Un salt spectaculos de la 41 de puncte la 51, exact un punct peste baremul minim, suficient cât să schimbe eșecul în succes și să permită ocuparea postului. (mai jos, foto proces verbal)
Aceeași probă practică. Aceleași cerințe. Două evaluări radical diferite.
Diferența de 10 puncte nu poate fi considerată o simplă „nuanță de interpretare”. Este o răsturnare de verdict.
Problema nu este legalitatea, ci credibilitatea
Formal, procedura de contestație poate fi considerată respectată. Substanțial însă, situația ridică întrebări incomode:
Cum este posibil ca o probă evaluată insuficient de o comisie credibilă să devină, peste noapte, suficientă?
De ce punctajul final este acordat la limită, nu confortabil peste barem?
Este oportun ca directorul instituției, care a stabilit și semnat inițial criteriile restrictive ale concursului, să conducă și comisia care salvează candidatul?
Această suprapunere de roluri nu este ilegală în mod automat, dar este profund nefericită și alimentează suspiciuni legitime de conflict de interese moral, dacă nu administrativ.
Publicitate
Un concurs „rezolvat” la a doua mână
Contextul amplifică și mai mult neîncrederea. Criterii inițiale care au descurajat candidații; un singur participant; respingere inițială; admitere ulterioară prin contestație; punctaj „cosmetizat”, suficient cât să treacă.
În spațiul privat au apărut deja speculații privind susținere din zona politică pentru candidatul înscris. Deși presupusa susținere nu este o certitudine, această ipoteză devine plauzibilă într-un scenariu în care concursul pare mai degrabă ajustat din mers decât derulat natural.
Publicitate
De la concurs public la problemă de imagine
Colegiul Național „Aurel Vlaicu” are, în prezent, un secretar. Dar a câștigat și un deficit de credibilitate.
Cazul ridică o întrebare esențială: La ce mai folosesc concursurile publice, dacă rezultatul final poate fi „corectat” de cei care au construit regulile inițiale?
Atunci când un candidat respins de o comisie cu reputație este declarat admis de o comisie condusă de directorul instituției, suspiciunea nu mai este un exces jurnalistic, ci o consecință firească a faptelor.
În lipsa unor explicații clare, coerente și convingătoare, concursul de la Colegiul „Vlaicu” riscă să rămână un caz-școală despre cum transparența poate fi golită de conținut, pas cu pas, perfect regulamentar.